câteodată adorm în transparent
luntrea aceea mă duce peste unde
nu văd nici lumină
nici umbră


uit să mai ating pleoapele
fir de fir


mă destram
înainte de a pătrunde
prin poarta templelor arcuite


cenușă-mi rămâne pe trup
nu știu când arde
înăuntrul


suflu


numai trecerea
lemnului


bătrânul îmi spune să tac

eu dorm mai departe


departe