Stau pe bancă, pe pământ,
Am lăsat legănu-n vânt,
N-am măcar nici un gând,
Să mai fiu o clipă vânt.

Și de-ar fi acum copilul,
Ce avea în suflet gândul,
Aș lăsa să-i fure vântul
Sufletul, cu tot cu gândul!

Dar copilul e plecat,
De fapt eu l-am alungat,
L-am închis intr-o cutie
Și aștept să-mi fie bine.

Aș putea să urc în leagăn,
Una să devin cu vântul,
Frica-i în mine cuvântul
Ce întreabă: ce e vântul?

Vântul este o mângăiere,
Ce se naște chiar din vreme
Și nu îți aduce gândul,
Ce poartă cu el vântul!