explodează în odaie vechea mea prietenă dezorientarea
lucrurile se diluează bine spre confuzie
deși sunt evident un om cu mult schimbat și scaun la cap
în însăși povestea mea

umbra domnului cu care beau ceai pare ca are trup
ca fumează sau ține femei pe brațe
în spatele meu tot umbra fumează și teama ei de mine
este singura formă de afecțiune

în dreapta domnului cu care beau ceai și vodkă
stă tot domnul travestit în esenin și face pasențe
umbra lui ciugulește dintr-un castron
mâncare pentru pisici
iar în dreapta mea stau eu travestit în hamlet
umbra lui nu se vede admiră o armură ruginită

eu stau și curăț o pușcă veche
mai privesc din când în când cum plouă
picături mari de sudoare
care cad și ruginesc pe armă și pe umbrele tuturor

camera începe un dans rotit
iar cele patru umbre simbolizând lunile anului
caută în felul în care trec pe lângă ziduri
să joace comedia umană
protagoniștii se confundă și intră unul în altul
asemenea unor baldachine umflate de vânt
până nu rămâne decât umbra hamlet singură
care îmi ia arma din mână își zboară creierii –

între timp ploaia s-a oprit
domnul cu care beau ceai cască își privește ceasul
spune cu vocea mea
hasta la vista baby
aruncă pe masă o monedă de aramă
esenin se ridică ia pușca scoate tubul de cartuș rămas pe țeavă
îl aruncă pe masă si spune cu vocea mea
hasta la vista baby
hamlet cu o tristețe laborioasă
își pune spada pe masa și spune cu vocea mea
hasta la vista baby

afară soarele se confundă cu luna
începutul cu sfârșitul
eu nu mă confund cu nimeni
beau ceai și vodkă fumez
și ascult cum din patul meu susură izvoare termale
ziua arată ca un câmp de pe care nu s-au strâns furajele

ploaia începe din nou
picături mari acoperă podeaua
deasupra armei se face ca fulgeră
și părăsesc singur încăperea