Mult prea devreme-au azvârlit
copacii, haina la picioare...,
amanți cu trupul dezgolit,
cu brațe-ntinse-n așteptare.

Parfumul Iernii prea curând
l-au presărat pe-alei foșnite,
mult prea devreme picurând
de lacrimi, brumele-obosite.

La gândul nopților fierbinți,
când ram și nea se vor nunti,
copacii tainici și cuminți
așteaptă calmi și pământii.

Doar rușinați, din când în când,
mai pun pe ei, de vânt, vre-o boare,
copaci îndrăgostiți, trecând
prin veșnicie, cu candoare.