Pe traseul dintre început și sfârșit,
trenul oprește din secundă în secundă;
difuzoarele țipă lugubru, răgușit,
iar Doamna cu coasa așteaptă flămândă.

De bună voie, nimeni nu vrea să coboare,
doar uneori, câte-un sinucigaș nărod,
perceptele le calcă în picioare,
tânjind după mirosul de prohod.

Și drumu-i lung, sau scurt, cum e sorocul,
și-n orișice moment, în câte-o gară,
chiar dacă n-o doresc, ei, călătorii
spășiți, își iau adio și coboară.

Slăbiți și gârboviți, oricât li-e leatul,
se-adună pe peronul cu genune
și-nnăbușindu-și împăcați oftatul
își strâng la piept doar ...bruma de renume.