îmi imaginez că încă dansezi
admirând aura proiectată de sfinți
pe tapetul decolorat al unui bar de noapte
o altă clipă își desface acum picioarele
pe spătarul unui scaun neocupat
ca o floare încremenită în plastic
sper să te fi îndrăgostit
iar un bărbat a băut șampanie
din pantofii tăi demodați

nu mai vreau să te privesc îmbrăcată
neștiind dacă vii sau pleci
mă deprimă zâmbetul tău
ca o injecție cu morfină
într-o venă prea des folosită
senzația acestei debile fericiri
resorbindu-se în pieptul meu
prin zece mii de mâini întinse
de-un soare muribund

te voi săruta cât încă îmi mai simt buzele calde
am să desenez apoi un păun
pe-un fund de prozatoare la modă
de care vom râde atunci când bătrânețea
ne va încreți pielea în tonuri de gri

vom merge la toate lansările
risipindu-ne saliva pe câteva pișcoturi
unii mă vor crede un poet boem
ce scrie cuvinte fără noimă
pe zidul latrinei unde urinezi joia
neîncrezător în oameni și zei
îmbată-mă femeie cu ce ai și tu prin casă
să nu mai simt frigul ce-mi întinde articulațiile
cu aceeași teribilă sinceritate
ce ne vânează printre morminte trecutul
până la prima fotografie

mă vei atârna din instinct
de clitorisul acestei existențe stupide
inventând suficiente cuvinte
cât să ne acopere dorința
în locul sângelui îmi curge tinerețe
se face baltă pe parchetul dormitorului tău
ca tu să-mi poți pescui urmele
și toti pruncii care așteaptă
să-și croiască drum spre țâțele tale
ca niște militari desfrânați

singurătatea își asmute câinii orbi
pe urmele noastre mirosind încă a patimă
dinspre tine a dracului beznă
mă ține captiv în pumnul care lovește gongul
respiră prin plămânii mei gauriți de tutun
sunt o bucată de catapultă
cucerită într-un război fratricid
din mine au făcut drumurile astea alunecoase
pe care patinăm de la o vreme
atât de atenți la detalii