sub stânca
grea
nici pasăre , se așează doar timpul parcă,
să-și mai tragă sufletul;
sub stânca aceea stau toți care au gândit pentru mine
eu
nu mai trebuie să fac nimic

cei care vin
mă v-or sări, în șotronul lor , atenți
să nu-mi strivească ochiul - piatra care-o aruncă-n cerc

știu
toate stâncile
toate
sunt azi din plin ocupate, așadar vântului, apei
-focului ? ... nu..., nu !
solubila-mi minte s-o-ngroape, fiind că, nu le merit
nici viermilor sărutul