ego
nu , este tipar în care să intre
aceste două biete litere: EU
ascuns în măduva care înghite fiece compromis -
morbul solitudinei ucide orice surâs, greu mă ține-ntre vintre, două
litere
vocale
orale
strigate cu strigăt din tun, din fluture suav, bolnav de nebun, imploziv, carnal
scrijelite-n umbra bobului de nisip

EU, încalec toți caii care zburdau pereții umezi a-i caselor în care
poeții, filozofii, exclușii lumilor apuse
despuiau cuvintele, ca pe niște târfe, spălându-le apoi în propria lor frică
înșelând fie și pentr-o secundă - dar ce-i secunda?! Strunjește-n oase
drum?!
EU, aici, un fel de acolo, un fel de atunci, trăgând pe brânci,
disperarea de a ști că sunt născut
beția nebună a speranței și cumplita plinătate a acestui EU

dau totul, când nu dau de la mine, cer lumii întotdeauna
mai mult și-mi pare că fiecare ar trebui să mulțumească soarelui
fiind că EU exist
------------------------------------------------
întorc pe dos apoi acel eu și plâng, într-un obraz nevăzut de oglinzi
o lacrimă totală, un pic mai mare decât mine mă înghite dizolvându-mă
lacomă, flămândă;
ne naștem groaznic de singuri, cu măduvă,
cu măduva de compromis, cu talpă de vis - urmă pe celule nervoase
ce urme, ce urme frumoase...!