Femeia secretă
(poemul numelui)


Locuiesc într-o bătaie de inimă.
De când ai trecut pe la mine cu norul de vrăbii,
aici locuiesc. De când ți-ai uitat mâinile pe masa de scris
și picioarele printre cearșafuri…
Libelula, desigur, ar fi prea puțin pentru freamătul
pe care l-ai lăsat la mine aseară…
Da, prezența ta îmi face de prisos toate armele pe care
le-am trezit din somn pentru a da piept cu întunericul.
Cu întunericul, care vrea să pună stăpânire pe mine.
Vezi, de când râsul tău mi-a intrat în casă
întunericul bate-n retragere; tot mai mult în retragere.
Râsul tău decapitează capetele balaurului cu șapte capete,
singurătatea. Nu mai am nici o grijă,
lumina picioarelor tale intră în mine.
Da, ele îmi dau peste cap toate planurile de viitor,
toate victoriile care mă așteaptă cu surle și trâmbițe la ușă.
Lumina picioarelor tale! Freamătul dintre perne!
Floarea soarelui ascunsă între pulpe.

Iată, așadar, freamătul pe care îl port întotdeauna cu mine.
Mai ales atunci când dau ocol lumii, prin camera mea.
Încă mai țin pumnii strânși, libelula nu are scăpare.

Vezi, până și zilei i-am închis toate ferestrele,
de teamă să nu pleci. Oricum, sunt cu ochii pe tine,
ai grijă ce faci! Sunt cu ochii pe floarea soarelui, iubito,
ai grijă ce faci!

Iubito, ai grijă ce faci!
Și coboară mai repede din florile de cireș, pe pământ,
unde te-aștept de câteva ceasuri; poate de la-nceputuri…
Coboară, până nu pun leii pe tine.







Și nu mai veni la întâlnire cu norul de vrăbii!
Prea se uită toată lumea la tine când vii cu norul.
Prea stă toată lumea cu ochii pe tine, ca la vânătoare.
Vezi, eu voiam să rămână totul secret,
poate o taină, așa cum o taină a rămas nașterea ta,
da, nașterea ta din gândurile mele puse cap ca cap,
vrabie lângă vrabie și floare de cireș lângă floare.
Da, eu voiam să rămâi o femeie secretă,
ca să nu mai stea lumea cu ochii pe tine, ca la vânătoare.
Eu visam să rămână totul secret, deși zăpăcitele astea de vrăbii
cu care ieși pe stradă au dat încă de la început sfoară-n țară
cu clinchetele lor, iar floarea de cireș ți-a făcut public
încă de la început surâsul. Surâsul, floarea de cireș…

Atât îți mai spun: nu mai chicoti prin camera mea!
Vezi să nu trezești întunericul…


20 decembrie 5005