Cântecul câinilor

Vuiește vifor crunt
Sub cerul înnorat,
Ai iernii gemeni prunci.
Zăpada, ploaia, cad.

Ei și? La vatră-avem
Și noi un colțișor,
Ne-a pregătit culcuș
Stăpânu-ndurător.

De hrană, lipsă nu-i.
Stăpânul, de-i sătul,
Ne zvârle ce-a rămas.
Și restul ni-i destul.

Gârbaciul, uneori,
Mai șuieră, cumplit,
Mușcând adânc, ce-i drept,
Dar rănile se-nchid.

Și când stăpânul iar
Ne cheamă, împăcat,
Îi lingem fericiți
Piciorul ce-a iertat!