același parcurs al sufletului meu
eu existând
premeditat
prin meșteșugul acestei vieți

și parcă respiră
adâncul din mine
cu mâinile pe față
petrecând amiaza.

lăcașul zeilor acum
e închis cu lacăt
în timp ce iarba crește
îmbrățișată-n cer

privirea ta de vâsc
îmi arde în inima străină
și mâna mea întinsă
ține un val
să nu se spargă.

mai colorez obrazul
cu false superstiții
și ea mă vede, mă aude...
și mă simte
ca pe-o cenușă moale.