Atât de-aproape te simt azi
încât am oprit timpul.
- Ce mi-ai adus ? l-am întrebat.
- Oglinda lumii ! Privește-o
și spune-mi ce vezi în ea !
- Acolo sus, o răsfirare
de raze dintr-un apus roșu,
presărate peste un arc de frunte
senină ca zarea.
- Doar atât ?
- Nu doar !
Mai jos mă aspiră
două tăuri cu ape
ce-ascund mântuirea.
Și arcuri sângerii,
mai apoi, ce adie tăceri.
Pe urmă, în vale,
văd urme de mângâieri
peste reliefuri de taină.
Și multă, foarte multă
lumină și bucurie ...
- Mă duc ! a zis timpul.
- Mai stai ! am țipat,
dar plecase ...

... Surâd șăgalnic:
furasem icoana,
dar el știa !
Și mi-a șoptit peste umăr :
- Vrei să mai vin ?