Desigur, străzile pustii sunt apanajul ei sărat
stai într-un sicriu de lemn acum, așteptând autobuze
declarate inutile măsuri de manevră lichidă.
Când n-ai unde dormi, te sui în ochiul osos și pătrat
al Madonei de la intersecția străzilor meduze
și cu dalta, în șoaptă, îi schimonosești irisul negru și bătrân
de Madonă socială, de Madonă individă
de Madonă insipidă, de Madonă fără sân.
Apoi te bagi în pat, cu soarele în gura stângă
și mesteci tot în șoaptă adâncă și nătângă.
După ce ți-ai revenit din morți, te scoli treptat, treptat
și tot mai sacadat, dai drumul la urechi, la gură și la ochi
și-ți umpli capul cu pământ jilav, de la ultima ploaie
până când pământul astupă toți porii
unor eventuale amintiri autumnale.
Aștepți să-ți iasă copaci prin gură, prin ochi
și-abia când fructele sunt pârguite bine
te-așezi în fața ei,
apoi lași totul în seama mea....