Visez civilizații demult apuse,
regi, profeți și cititori în stele.
Sunt anonimul singuratic,
ce se răsfață cu refrenul
dintr-o melodie, în care
plaja, cerul și pădurea,
împrumuta o pată vagă de iubire.

Dau vieții sensuri noi,
furând nimicului din haos,
sclipiri de nostalgie,
visare sau durere.
Chipuri, imagini, compun
tot din nimic.

Din orice licărire,
fac o diademă,
îi dau un nume,
farmec și putere,
o stea cu chipul
de femeie, ce ascunde
mii de taine și regrete.

Pierzându-mi timpul cu nimicuri,
fur vietii dulci secunde.