imagine - Dana Ștefan

se bat în limbă vorbe rotocol,
ca iarba prinsă-n ochiuri de furtună
și fiecare vâlvă-n focuri sună
descântece sfințind sub ochiul gol,

pe care doar bărbatu’-l vrea și-l are,
mai ars pe buze dorului marin,
de-atingerea cerească din pelin
a rădăcinii roze cu șuștare,

ce-n mușcătură l-a sorbit de-acum,
ca și sorbirea lui, de-a fost să fie
nu doar un dram străin de nebunie
ci nebunia-n sine de vrăji drum,

pe unde pierderea din vis îl cară
în bobul legilor de aur copt,
la sânul infinitei mieri de opt
ori suflul zemuind fineața-amară,


ci zarva lumii-i de prisos, de-o știe
doar omul cel zânit la apa vie…



text parte de comentariu la “Vâlva” – Dana Ștefan (decembrie 2005)