Scaldati de ploaie ascultam bocetul lumii
si goi,ascunsi unul intr-altul,stam cu bratele
rasfirate-n noroi,cu urechile sarutand pamantul,
incercand sa-i inghitim rasuflarea.
'Vino sa hranim porumbeii in bratele umbrelor-
imi soptesti-
vino sa hranim porumbeii cu visele de care noi
nu mai avem nevoie,
sunt mult prea vechi pentru-a aduce fiori,
scaldati de ploaie,suntem mult prea fericiti
pentru-a trai prin ele.
Suntem cei mai norocosi
pentru ca stam goi,ascunsi unul intr-altul,
cu bratele rasfirate-n noroi'.
Vezi,glasul pamantului isi dezvaluie cantul,
suntem martorii minunilor pe care omenirea
le-a uitat;
ne spune povestile inceputului,
legendele sfarsitului,
taine pe care le vom pastra deocamdata pentru noi
dar candva le vom pune intr-o sticla
pe care-o vom arunca printre nori.
Da-mi mana ta plina de noroi sa-i numar
venele si sa-i simt sangele care acum e si al meu.
Glasul pamantului ne uneste,
glasul pamantului ne tine legati pe vecie
pentru ca el e in tine si-ti sopteste parti
din viata mea.
Lasa-ma sa-ti vad ochii care ascund voluptatea
iubirii.