ÃŽn vremuri vechi, pe un vast teritoriu,
Trăia un împărat notoriu
Ce-și conducea poporul spre victoriu
Cu fiecare gest și vorbă-a sa.

Dar într-o bună zi, ne spune slova,
C-a început să bată-n țară toba
Și ducea vestea care-âncotrova:
"Balaurul cel verde-i la hotar!"

S-au încercat metodele normale:
Amenințarea cu voinici în zale,
Convingere pe căi mai mult verbale,
Balaurul cel verde nu pleca ...

Și-atuncea ca să nu se iște sfadă
Și să nu fie panică pe stradă,
Cel împărat dădu ordin degrabă
Ca să se ia măsuri urgent:

În fiecare piață - conferință,
Să se explice cum e cu putință
Și de ce, de balaur, trebuință
Avem în mod plenar și evident!

Cum crește astfel în popor curajul,
Cum scade astfel implicit șomajul
Și cum reiese limpede-avantajul
De a avea un scop precis de urmărit!

Balaurul însă întoarse coada
Zicând "Na, că v-ați bucurat degeaba!
Cam mirosisem eu că asta-i treaba,
N-am nici un chef să fiu iară nimicit!

Mai bine plec, și plec acum, și plec în grabă,
Am materiale, am proiect și-am dat și șpagă,
Îmi fac castel în tundră, n-ai tu treabă,
Și domnițe fur c-așa e mai cinstit..."