Mă gândesc la tine în seara asta, Walt Whitman, pentru că ne-am plimbat pe trotuare, pe sub copaci, cu o teribilă durere de cap, stingher, contemplând luna plină
În oboseala mea flămândă, și târguind mereu imagini, am intrat în supermarketul de fructe, luminat cu neon, amintindu-mi enumerările tale
Ce piersici și ce penumbre! Familii întregi cumpărând noaptea! Pasaje pline de soți! soți în avocados, copilași în tomate - și tu, Garcia Lorca, ce căutai acolo printre pepenii verzi?

Te-am văzut, Walt Whitman, fără copii, singuratic, mâncău bătrân, căutând printre alimentele din frigider și uitându-te la băieții de la coloniale
Te-am auzit punând fiecăruia întrebări (Cine a tăiat cotletele de porc? Ce preț au bananele? Ești înger al meu?).
Am hoinărit printre și-n afara stocului de bidoane urmărindu-te și mergând în imaginația mea spre detectivul depozitului
Am mers cu pași mari, în jos, pe coridoarele lungi, în solitara noastră închipuire, gustând din anghinare, dijmuind delicatesele glasate, fără a trece vreodată pe la casă

Încotro mergem, Whalt Whitman? Ușile se închid peste un ceas. Ce indică barba ta în seara aceasta?
(Îți pipăi cartea și mă gândesc la Odiseea noastră din supermarket și îmi dau seama că bat câmpii.)
Ne vom plimba toată noaptea pe străzile pustii? Copacii adaugă umbră lângă umbră, luminile se sting în case, iar noi doi vom fi singuri
Colinda-vom visând la pierduta Americă, dragostea stinsă, automobile albastre pe șosele asfaltate, în drum spre căsuța noastră tăcută?

Oh, scumpe tată, barbă sură, bătrân singuratic - profet al curajului, cum era America atunci când Caron a părăsit luntrea lopătând cu prăjina iar tu ai ieșit de pe malul fumegând privind cum barca dispare în apele negre ale Letei?