Sătulă și plină de sânge,
ca un animal hătuit,
cu ochii umbriți
de întunericul minții,
sfâșiată de propriile-mi
urlete,
cu gleznele arse
de vârstele toamnei
-care fug, care se folosesc
de trupurile noastre-,
mă opresc...
Adăpându-mi carnea obosită
cu bucăți din inima ta,
din fiarele gândului tău
făcându-mi așternut,
mă mistui și mă sfâșii,
sălbatică și fierbinte,
mistică și crudă,
așa cum niciodată
nu te-ai gândit că aș putea fi...
sătulă și plină de sânge...
(de sângele tău,
vegetal și cuminte)
sălbatică și plină de ură...