în lumea mea mică
sunt numai un fir de nisip ce ridică
castele mărunte sub gânduri viclene
o vreme-am crezut că brațele tale au pene
posibil însă să fi încurcat iarăși gările
ori trenurile... sau poate toate mările
cu scoicile lor mici și rapace
cu melcii ieșind indecent din găoace
poate că am încurcat un răstimp și irisul tău mov cu un flutur
ori cu o pasăre albă... de toate mă scutur
ți-aș fi strâns ghem cuvintele toate
ți-aș fi alintat o noapte întreagă tăcerile poate
păcatele și visele triste
din umeri mi-ar fi crescut spre tine batiste
ca nouri sub stele
s-ar fi ascuns în tine tăcerile mele
ai fi crezut că sunt o mare îngustă
în dar ți-aș fi lăsat un crin și-o lăcustă
și poate-o furnică
ascunsă cu grijă în mâna mea mică
în mâna cealaltă
ți-aș fi întins ca o boltă înaltă
inima mea pitică și scundă
deasupra aș fi creat o mare rotundă
și-o stâncă verde din plastilină
peste toate din coaste-aș fi adus un ulcior cu lumină
și poate o lună
peste ochii tăi verzi uneori să apună

lumea mea ar fi fost
un univers rogvaiv fără rost
azi toate sunt însă clișee în sepia sau poate povești
mă întreb încă trist cine-ai fost cine ești

lumea mea mică e numai o mare îngustă
fără scoici fără fluturi și fără lăcustă