pentru cei care cred că lumea
este un sfârșit de ocean le aduc sub pleoape
pumnii mei lichizi

nu poți merge
dacă unul din picioarele tale plânge
sau dacă celălalt nu s-a născut încă

nu poți aștepta la infinit
pentru că devii ca ei
un copac
și oricum așteptarea se aseamănă
cu aruncarea unor cuvinte frumoase
în prăpăstii aflate la câteva fire de iarbă
de centrul pământului

oamenii nu se uită unul pe celălalt
cel mult se sorb reciproc
prin paie aromate

țin minte că bunica
avea în podul casei
porumbei de argint care miroseau a lumină

zic unii
expresia Dumnezeu și omul
este un pleonasm

și eu cred
așa cum cred toate orele