De-atâtea ori
ÃŽn salt mortal,
Rostogolită printre nori,
La circ, vertiginos cobori
Ca un pumnal.

'Þi-e zborul șui
Prin cerul drept,
Iar viața ta de viața lui
Se prinde, suplă ca un cui,
Adânc în piept.

El e frumos
Ca un Tezeu
Și-l ciopârțești de sus în jos
La brațul lui zâmbind duios
Și fals mereu.

Cât l-a durut
Că nu-l iubești
Tu nu vei ști, căci el e mut
Și sângerează pe sub scut
Când tu nu ești.

Dar va veni
Și ziua când,
De-atât vertij prin cerul gri,
Din turnul său el va sări
În gol, plângând.

Și mai apoi,
De-atâta nu,
Reprezentația de joi
Se va sfârși; nu vor fi doi
Ci numai tu.

.....................

Nu e târziu
Și nu visez.
Povestea asta eu o scriu
Juma'te mort, juma'te viu,
De la trapez.

Dar nu fiți triști;
E doar un banc
(Cum sunt atâtea despre Criști,
Nebuni, politică, artiști)
Cu-n saltimbanc.