întâia poezie pe care ți-o scriu
este de fapt a doua
poate a treia
nu mai țin minte
nimic nu mai este cum era înainte

ai suspinat și ai nins
văzduhul inimii mele nevăzute
cu soarele roșu mai întâi
apoi stins

și m-am ridicat și prin mine am mers
ca un vers orb într-un alt vers

și eram singuri în orașul acesta
nimic de vândut și nimic de cumpărat
abia când ți-am ținut ochii în palmă
ca pe două monede de suflet curat
am simțit că m-am vindecat

și mi-ai șezut
la piept uguit cu trupul tău moale
înconjurându-mă
îmbulgărindu-mă
în sângele mamei tale