Îmi sunt ochii prea triști de amintiri,
mi-s genele grele de somnul etern.

Mult prea gol mi-e interiorul,
Secat de seva poeziei,
Dematerializat de cuvânt.
Leșuri de silabe zac in forma uitării…

Mi-a orbit sufletul
Iar acum nu mai pot distinge
Intre violetul unui amurg de sentimente si
Albul pur al gândirii.

De ce sa nu uit de mine cea de ieri?
De ce sa nu mă cufund in asonanta sentimentelor
spre a mă regăsi in secunda de nemurire,
in absurdul zilei de azi…