Din volumul „Surâs într-o lacrimă”, - Edt. Amurg Sentimental, BUC. 2007

de Mihail Tănase

Cel mai mult

Mi-e dor să privesc toamna
să zbor cu cocorii în gândul
de tristețe

să ascult tăcerea
nopților - tăcerea
frunzelor moarte-

dansul ploilor în orizonturi
rănite.

Dar cel mai mult
mi-e dor să privesc un
tremurător surăs -
chipul tău de înger…


Mărturisire

M-ai lăsat oboist și gol…

Fără să știi m-am ascuns în
privirea ta pură
ca să plang…

Zorii mă îmbrțiișează cu
roua trandafirilor galbeni
uitați într-o nemărginire de clipe…


Și ploaia s-a oprit...

Atunci când ploua
potecile mi-erau ascunse…
Încercam să plutesc în
albastru – încercam să
respir firul de iarbă –
și mă îmbătam cu un pumn de
frunze...
Atunci când ploua
eram speriat că timpul
nu va ajunge viitor, și
desenam ani cu degetul pe
rănă...
Ai apărut tu...
Surâs într-o lacrimă.
M-ai chemat din ploaie și
mi se părea că te cunosc de milenii.
Mi-era teamă că nu voi ajunge
la timp pentru a respira seninul
privirii tale.
Dar nu a fost așa –
și ploaia s-a oprit...


Dorință
Lasă-mi mie norii!
Ei mă ascund în patima
visării...

Lasă-mi mie ploaia!
Ea îmi aduce liniștea și dorul
într-un dans de clipe...

Lăsă-mi mie stelele!
Ele îmi îmbrățișează tâmplele-n
tăcere...

Lasă-mi mie luna!
Ea îmi reflectă ca-ntr-o oglindă
chipul tău...



Dilemă

Nu mai știu care din noi
desenase primul iubirea pe
aripa visului născut în
lacrima înserării.

Nu mai știu care din noi
a cules primul stelele
înghețându-le pe buze.

Nu știu care din noi a
rătăcit chemarea din
cumpăna unui destin efemer...


Vis
Era un alb înstelat
ce mă privea umil.

Am întins mâna să
mângâi acel dans
nescris de Înger.

Într-un târziu
sângeram pustiu..


Vinovăție

Nimeni nu era
vinovat pentru timpul
pierdut...

Îl priveam prea
modești și cuminți cum
se pierde pe frunțile noastre.

Obosiți,
ne-am zăvorât tăcuți
în cămara iubirii...


Noaptea de ceară

Aș fi uitat totul:
Într-o secundă...
Fericirea,
iubirea,
ura,
și inima mi s-ar
fi topit fără să-nțeleg...
Aș fi uitat totul:
Într-o altă secundă...
Chiar și târziile
plecări și nici-o suferință
nu m-ar fi putut ajunge...
Dar mă dori tu,
cu patimă,
și sângele meu așteaptă
ultima liniște,
în noaptea de ceară...


Arborele vieții

M-am născut să vânez...

Din miliardele de vieți,
mie mi s-a dat una.
Cu scop precis:
să vânez.

Fără să pretind ceva.

Într-o noapte am vânat durerea...
Se încurcase
în crengile unui copac.
Mai târziu am aflat că se
numea arborele vieții,-
și am închis-o alături
de iubire...

Se usca...

Așa că am udat-o cu o
lacrimă...


Târziu
Ai înțeles târziu.

Și era atât de
simplu totul
încât ne-am
speriat de noi
ca de o iubire
pierdută.

Þi-am trimis
stelele în
acea primă noapte –
și tu le-ai închis
în cămara iubirii...


Recurs la iubire

Dumnezeu ne cunoștea
cel mai bine –
Ne pictase în a șaptea zi
într-o paletă
de septembrie.
Și erau multe plecări,
rănite frunze într-o
expoziție jilavă de clipe.
Tăcuți făceam recurs
la iubire...


Călătorie

Mă-ndrept spre
insula mâine,
cu barca fostului
Ieri.
Lumina bate-n
clopotul rugii cu
același etern
început.
Glas de aramă
buzele-mi șoptesc
într-un sfârșit...


Zidire

Uitasem pe buze
sărutul tău adolescentin
călcând dureroasele ploi
în cuvinte.

Și uitasem în suflet
dorul de tine,
tăcut,
înfrânt,
căutam Îngeri să
mijlocească
drumul dintre noi...

Complicitate

Și vișinul s-a
uscat...

Vișinul ce naște
în fiecare vară
flori în părul tău,
plânge pe
umărul toamnei.

Noi trecem pe
străzi de mahala
călcând nebunia
în picioare.
Doar soarele ne
e complice:
acoperindu-ne cu
feciorelnice
raze de iubire...


Atunci când plouă

Atunci când plouă
îmi place să umblu
desculț prin cuvinte,
să simt între degete
fiecare literă,
fiecare silabă.

Atunci când plouă
îmi place să sorb
fiecare picătură de pe
firul ierbi.

Atunci când plouă
îmi place să mă pierd
tandru în privirea ta...


Zâmbet târziu

Eram trecător
neștiut –
prin viață...

Tu o știi cel
mai bine.

Chiar mai bine
decât Dumnezeul
care mi-a sădit în
suflet râu de lacrimi...

Eram trecător
grăbit,
neștiut –
într-un
zâmbet târziu...