Lăbărțarea


mi-am bănuit azi-noapte
nașterea:
fuga dintre câmpiile
nocturne
alunecarea dintre fluviile
de carne

la capăt:
stăvilare de aer și lumină
ce mai tunel moale mă legăna

eram dat la nisip,
cu urechile puse baraje, diguri
în care auzeam
cum orașul se autoconstruia:
adulmeca pădurile de dincolo de centură,
prindea semnale radio,
stabilea azimuturi,
iscodea câmpiile,
asculta soneriile tuturor celularelor,
intra prin google earth să vadă bălțile
râurile
trăgea cu urechea la gemetele periferiei
la piețele cu ceapă verde, la salată, la roșii,
asculta controlorii de zbor
și citea avioanele
ce dădeau târcoale aeroportului;
aia făcea – se pregătea, era dat dracului orașul!
își lua avânt, nemernicul!

și apoi:
azvârlea beton și asfalt spre păduri,
emitea linii de cale ferată,
lansa cabluri tv ca lințolii,
descătușa oameni duminicali,
înălța trofee
din compost de gunoi,
ridica centrale, plămădea câini hingheriți,
curve și autostrăzi

așa m-am născut azi-noapte:
carne din carne.
orașul? – făt neajuns încă-n mamă,
făt mineral,
prunc împresurat de
neumpluta mama vegetală.
făt doldora de cheaguri motorice înțepenite-n bulevarde,
făt puturos
prunc tușitor
gungurind din pneuri, claxoane și i-pods,
făt zăbăuc care urlă-n FM,
un ăla care violează
ejaculând garnituri de metrou
sub pământ
Iar mama? – ia, o lâncedă, acolo,
o frunzească, o pământoasă și-o ierboasă,
una răcnind de durere
una urlând din câini și țânțari
muiere sângerând bălți
o țâțoasă cu fesele rupte
de canalizări și piscine
mamă borând orătănii
prin ultimele curți cu fântână la poartă

una ce nici nu-mi bănuia
azi-noapte
nașterea