Acum văd numai oameni care vin în odaie
să se mângâie pe cap
să absoarbă întunericul

Genunchii mei s-au lipit unul de altul
coloana vertebrală e un semn de întrebare
uitat pe cearșaful nou

Milioane de femei adormite zboară și cad
zăcând sub plapumă
astăzi e sâmbătă și un biciclist singuratic
gonește pe șoseaua udă
eu îmi îmbrățișez perna mai strâns
prin câmpie trece trenul de noapte

Nu-mi spune că iarăși am început
să scrâșnesc din dinți
nu mă trezi să ascult răpăitul ploii
mai bine lămurește-mi în puține cuvinte
de ce nu-mi aud inima când dorm