CÃDERE LIBERÃ
de Mihail Tănase

CÂNDVA

Mă vei afla
semănat în
geana dimineții…

ÃŽn ochiul cerului
arzând...


SECVENÞE

Zborul...

Frânt...
Într-o scufundare lentă...

Noaptea...

Cu aripi ciuntite
de jăratec...

Poteci...
Geruite de uitare...


CÃDERE LIBERÃ

M-am pierdut
de plutirea spre senin...

Mă agățam de
cuvinte într-o cădere
cu substraturi inedite

dar

cu fiece clipă
am murit ...

câte puțin...


SMERENIE

Îngenunchez în sigurătate
la picioarele tainei

îngenunchez într-o lacrimă
târzie și tăcută

ca un blestem...


DILEMÃ

Poate sunt timpul
scurs de la facerea lumii
încoace,
poate rătăcirea potecilor
geruite de uitare...
Irisul trădează ceea ce
sunt:
singurătate...


TRUDÃ

Alergam prin
templul
de cuvinte –
zi de zi –
căutând rime
care să zideasca
drumul dintre
noi doi...


DORINÞÃ

Să dormi...

ÃŽn inima mea...

În liniștea
nopții –
să dormi
în ochiul
de câmpie
sub cerul de
ÃŽngeri...


CE SUNTEM ?

Eu nu sunt
toamna...

Poate doar
frunza rănită
de frageda
ploaie...

Nici tu nu
poți fi toamna!

Te-am aflat
în roua
dimineților
senine
trezind în
mine visarea...


TRECERI

Se întâmplă uneori
să mă înspăimânte
trecutele clipe.
Atunci –
cu pași mărunți mă
ascund în tristețe,
în zborul fluturilor
albaștrii.
Se întâmplă uneori
să mă înspăimânt de
cenușa din mine.
Atunci –
cu dorul liniștii
rătăcesc în
inima ta...


O ZI

Era târziu...

Norii etalau seninul
dizolvând blesteme,
tălmăcind iubiri...

Indiferenți și naivi
noi pluteam prin
târziu...