5 septembrie 2007

RÃSUCIRE
celor cu adevărat puternici
nu le dă laptele în foc, nu li se întâmplă
niciodată să plângă pentru
sfârșitul frunzelor, nezborul păsărilor din prea… vânt

dacă nu tragi cu arma
nu înseamnă că acestea nu există
dacă nu intri într-o grădină zoologică – unde
și animalele sunt în pușcărie, nu înseamnă
că acestea nu există – chestia cu grădina m-a pus
pe gânduri…

celor cu adevărat puternici le dedic
strofa a doua… și a treia
nici laptele, nici focul nu sunt ale lor
frunze le vor sfârși cândva din carne, iar vântul
îi va muta în pasăre până la urmă
______________


8 septembrie 2007

VAS CUBIC DIN LUT (poem andante)
nelocul, starea ce-am atins cu mâinile
cu tălpile, cu încordarea
amestec metafizic, materialist și metarealist
din el
cub
unde coruri liniare, nori metalici și unghii
multe unghii
atâtul este aici

a învins cine
ultima licitație unde făceam piesă
vas din lut
vas adult pus încă nu știu de cine la vânzare

n-am spus nimic, am nori în gură
și unghii
vocile se aud din buricele degetelor
starea aceasta mă șlefuiește, nu știe
din lut chiar și cubic nu ies decât
pulberi
a învins cine

voiam, când știam să vreau
doar
iubire, de aproape, verosimilă
necântată
nepoezită
pură
închisă în vasul cubic, să o revărs în aer
n-am spus nimic… cioburi din voci
din nori, din unghii

nu știu ce și unde se află cine
când și mai ales capătul
nelocului
________________


ZILELE TALE
îmi merg tristețile bară la bară
aproape ambuteiaj
jilave drumurile închipuite altfel ieri
de fapt, eu stau pe loc, doar ele fug
se preling în jurul meu pretutindeni.

de-ar fi numai dorurile… dar mai strânge
rândurile implacabil și pasărea că știu
câtă risipă de așteptare face chipul tău
ieri a fost ziua ta aniversară
ziua mea de plâns, fără lacrimi, ca și cum
cineva înăuntrul meu plânge și nu am cu ce
să-l împac

dintr-un clopot cubic sunetu-i
ca de zaruri pe masa de joc – ochiul meu
vor fi douăsprezece dangăte
pentru ziua ta de mâine, ziua de nume
în care efigie obsesivă unduind mă trage
în strada unde tristețile merg bară la bară
aproape ambuteiaj
iubito, «lamulțiani»-ul meu este
o rugăciune
pentru zilele tale.
_________________


ÎMBRÃÞIȘAREA
Lasă-mă să-ți preîntâmpin surâsul
ciocolata și florile nu țin
ștrengărește la spate, nu-ți voi spune
urări convenționale, mă voi furișa
umbrele noastre se vor suprapune astfel
încât lumina din orice unghi
le va proiecta pe muchia veșniciei.
Îți voi cânta șoptit versul vântului din sud
scrijelit pe țărmul tirenic al Mediteranei
în 2004 septembrie
îți voi dărui respirația, pulsul, năzuințele mele
atomii bezmetici și umilința care mă va înălța
îmbrățișându-te, dizolvându-mă
în surâsul tău.
_________________


MARKETINGUL NORILOR?!
Nu știu dacă avem dreptul să vorbim de o piață liberă sau oricum a poeziei. Lăsați-mă să-mi păstrez măcar iluzia că rămâne un spațiu emoțional undeva necomerciabil, unde poetul este, atât. Nu moralizator, nu creator de ideologii sau tipare sociale, nu supraom, nici sfânt sau sanctificabil, OM: derbedeu, clochard, preot, lăcătuș mecanic, profesor universitar, brutar,
elev, taximetrist, măturător de stradă, delincvent, senator, polițist, medic la morgă, agricultor, pădurar, militar, vameș, miner, bețiv, vegetarian, fumător, pudic, cast, cuminte, pervers…
gata, continuați voi!
«Ce ești, măi?» «Sunt poet.» – Fals! Îndeletnicirea de bază a poetului nu e scrierea poeziilor, ea vine din preaplinul mirării în fața miracolului vieții, a neputinței de a trăi fără mirarea
aceasta.
După viață, poetul devine mai poet!
Niciun om «făcut» poet de om nu-i astfel, doar mesajele lui – nu cuvintele sau cărțile – ceea ce vibrează ca un ecou la ecou, sâmburele mirării iată.
N-aș putea să scriu nimic pentru piață, cică așa se scrie!
Dacă vă place astfel, voi veni cu un «mime» – îmi asum felia mea de bâlci și vă gâdil portofelul: 10 lei legătura de trei cuvinte, de fraze de circumstanță și o grimasă bonus, vreți?
Cine crede poetul o rasă, o specie, un erou, o boală, un moft, un lux, este pe «strada cealaltă»”
Poetul nu este om în toate pozițiile – plus cele nebănuite! În toate stările de agregare ale sufletului oricărui om. Poetul este un pic mai «chinuit» de sensibilități deseori stranii, de păcatele omenești, de aspirația la veșnicie și nu doar atât!
__________________


PISCUL IUBIRII (poemul renașterii iminente)
Ce bine mai era în vara care vine – am fost
acolo, să repar un cocor de piatră
arcurile chimice ale dorințelor voastre
i-am dizolvat aripa, i-am refăcut-o din
rotulele genunchilor mei
acum totu-i aproape… dar aveți grijă
la ce poftiți cu atâta îndârjire de acum încolo!

În jurul muntelui
pe piscul căruia se-nalță cocorul sculptat de vânt – semn
de circulație pus speranțelor în drumul lor spre faptă –
erau grădini din cristal
mi-am construit aici un templu cât o lacrimă
pentru numele prietenilor și neprietenilor deopotrivă
pentru iubita și neiubita
pentru numele meu sub toate acestea
pentru anti-numele meu vinovat – rostirea răsucită
a unei iertări m-a aruncat în urmă…

voi traversa toamna, această ciudată toamnă
mă va prelinge iarna la rădăcina ierbilor promise
mă va înmuguri Martie aspru și-n vara care vine
mă voi izbi năvalnic cu pieptul în pliscul cocorului de piatră
murindu-mă voi reface întreaga alcătuire
a bieților mei atomi pe dimensiunile lumii – miez
cristalului din grădinile viitorului

dacă nu veți învăța în tot acest timp surâsul
să nu mă căutați
_________________

VALERIU BARBU (DANDEȘ GANEA)

Dacă doriți să-i scrieți, adresa e: Barbu Valeriu, str. Traian 252, cod. 800186, Penitenciar, Galați