Cu aer pur se umflă rădăcina,
Se sfarmă stanca din bătrânul munte,
În verdele sălbatic ca rășina
Se-mbată viața culmilor cărunte.

Din trup robit o sprintenă voință
Aruncă neputințele fecunde.
În puls, amăgitoare suferință
Comprimă iar c-o inimă secunde.

Plămânul e scăpat de sufocare
Si, drept răspuns chemărilor păgâne,
Se șterg pierdut dureri in alergare
Ca frunzele culorilor bătrâne.

Șiroaie speriate înghit urme,
Un timp răspunde renăscând prin ele,
Trecutul spovedit transpiră-n culme
Urlând prin strane leneșe si grele.

Când pasul în odihnă se răsfață
Se-adună sufletul din pribegie
Într-un concert de dragoste de viață
Pe-un portativ din marea simfonie.