Chemările flămânde
revin în noapte,
năluci îmi bat în geam
și scutură de vreme
clipa, în val de stele
se revarsă calm
doar lacrimi.

Suspină vântul serii
visele...
ecouri de speranță
și Marea-mi cântă-n șoapte,
cu mângâieri
de lacrimi oarbe,
simțiri ce-am ars în zori.

Din umbra-nlăcrimată,
zbor în taină uneori
tăceri ce au pierit în nori,
se-neacă inima uitată,
se sparge-n molecule,
încremenită-n aerul
nisipului de gânduri-
se naște perla
din adâncuri,
o inimă de pulberi !


20/Mai/2006