30 septembrie 2007

MOMENT DE BINE - 5
mi-a încărunțit surâsul
obrajii îmi par cămile șezând
lângă două oaze nu cine știe ce bogate
mâinile scormonesc uscate vântul
printre norii iuți astăzi ori
peticul de geam o fi cu vina
întredeschiderea lui vremelnică

în noaptea aceasta m-am rugat și
rugăciunea în loc să aducă ușurință
m-a istovit
o fi cu vina înjumătățirea cu frică
a cuvintelor, hei… nu vedeți
cât de hilară
este umbra mea jucând țonțoroiul
în jurul zidurilor – o fi cu vina
lumina lunii filtrată de un nor pieziș
rămas în urmă
ca un cocor beteag

bine c-am isprăvit și septembrie că prea
mi-a stat ca un ghiont în coaste
cu via neculeasă, iubita neiubită și surâsul
încărunțit…
______________

FÃRÃ COD DE BARE
domol ca înserarea parfumurile trec
mă-mbracă-dezbracă
nările le-ncearcă întâi cu chibzuială apoi
când sunt aproape pe sfârșite
cu nesaÈ›

nu-mi mai scriu diminutivul cu i grec
ba nicicum, l-am lăsat să-l pască vacă stearpă
– iarbă amar-sălcie
satu-i azi sub asfalt cu pădure cu tot
cu nume, scheletul vacii, cu
«’tui mama ei de roată – ghemul ăsta de lut
rostogolindu-se în jurul pisicii ăleia aurii»
cum vedeam atunci de sus amețitor
cu ochi ademeniți de progres planeta
planeta cu doar satul acela

domol ca înserarea urcă asfaltul
peste genunchi
mi s-au subțiat tălpile – sunt sensibil rău
sunt din ce în ce mai încălțat
din ce în ce mai desculț acolo în pantofi

avea bunica așa un bulz de mămăligă
cu brânză… pe norme strămoșești nuuu…
știți voi ce «vocale» și fără
cod de bare uite
domol ca înserarea… veți spune
ce treabă are diminutivul cu i grec!
Ehei… era moftul anilor aceia
neasfaltul, parfumurile fără încordare
și normele astea…
________________

CORBITOR
în locul unde se reculeg apele
cerul nu ajunge
umbrele se multiplică la fiecare pas
desculț, în mantia de argint a lunii îmbrăcat
aud muzică înăuntru și lunec în dans
dansul mă are și nu eu pe acesta
sunt ram subțire sau nici măcar atât – traiectorie
părere că zbor descărnat – nu…
așa cum mă știți sunt doar umbrele
proiectate, în ele dansul își are măiestria
întâlnirea într-o secundă
a tuturor emoțiilor, simbioze, culori
forme, sunete… lumina-i de fapt
singura atitudine…!
Ba nu, și ochiul, altfel de unde aș ști
sau văd cu buricele degetelor
cu tălpile, buzele, cu genunchii
cu genunchii rădăcini

ghem de foc stern rotind eliptic
continuu
trupul meu de vânt…
________________

NU E CONTEMPLARE
plângi, norul tău preferat s-a dus
să plouă departelui…
plângi, basmul a fost scurt în seara aceasta
și inima ta flămândă mai crede…
te zgâiești la rotundul lunii și
nu chemi actul contemplare
este aceeași lună pe care o rugai
lipindu-ți nasul de geam să nu plece
până te faci mare

arunci apoi
aceste rânduri mâzgălite ținând
foaia pe genunchi
vântul va ști unde să le ducă
adormi, fără vise
în ziua următoare vei primi
o telegramă, un semn – undeva
a înflorit caisul pentru tine
«să nu vii după ziua culesului»
acolo unde norul tău preferat…
unde basmul face la dreapta apoi
de două ori la stânga, sus
câteva muriri… luna, iată-i rotundul
nu-i nici de data aceasta contemplare
îți trezește atenția
o hârtie mototolită, a reușit
ți-a desenat pe chip ultimul surâs
singurul de altfel
întreg
________________

VALERIU BARBU (DANDEȘ GANEA)

Dacă doriți să-i scrieți, adresa e: Barbu Valeriu, str. Traian 252, cod. 800186, Penitenciar, Galați