Mi-e somn și sunt trează,
Dar mă răsucesc pe dinăuntru
Când îmi aduc aminte cum
În generală și-a rupt cineva mâna
În așa hal încât rămăsese atârnând
Într-o ață de carne.

Așa atârn eu de tine
Pentru că altfel nu mă pot lipi înapoi de viață.
Așa m-am rupt, acum
Dă-mi șansa să mă îndrept
Să mă repar.
Eu să mă repar, nu alții
Poate prin alții.
Mă lași?
Te rog, mă lași să mă lipesc prin tine?
Îmi trebuie doar o rolă de scotch
Din privirile tale și
Sunt ca nouă.

Fii cerul meu, prostule!
Fii materia mea primă,
Calendarul meu.
Fă-mă să știu de ce mă trezesc din țeava de eșapament
În care mă odihnesc.
Spune-mi, spune-mi, spune-mi, prostule
Că îți pasă!