treptele elucidărilor n-au nicio surpriză. când
vin cei cu ecusoane în piept, ne așteptăm să ni se renege
măcar imaculata origine, dar refuzurile sunt la fel de edificatoare
lo-co-mo-tion, tacâmurile se lovesc de gingii
văd pe cer destinația celor care ne controlează
dineurile sunt speciale, meduzele se-ntind pe platouri
le privesc sporii, nu îmi vine să cred, ecusonul meu hologramă
e un card; pot trece, cum spunea pâtea
furcile caudine ale evoluției

indolența mea se măsoară în ritmuri tropicale
mă fardez pe fălci mai discret și cu pinacolada în brațe
mă strecor printre maniacii depresivi, ei sunt cei care
dau autorității un halou cu toate dichisurile
astfel încât să prospere micile eforturi de familie, nu suntem
membrii acestei frății dar urcăm în foaier zilnic
poate într-o zi se va-ntâmpla ce așteptăm cu nerăbdare

după cum urmează
chug-a chug-a mo-ti-on

o lojă își va desfășura aripele unui monolog proporționat
va înflori o grădină la îndemână, poate la bifurcația
sensurilor, o milky way a tâlharilor, vagabonzilor și prostituatelor
care voiajază incognito pe contrasensuri
o revizuire semantică a nenorocirilor. ne putem salva într-un singur mod
nu exponențial, asta ca să nu mai pomenim de eliot
și ajungerea în punctul de unde am plecat și înțelegerea lui
pentru prima dată