Legați la ochi, încremeniți de fugă
Și mângâind cu degete uscate
Agonizante lumi paralizate,
Descătușând cuvântul printr-o rugă;

Cu tigva sprijinind un colț de glugă,
Striviți de jurămintele călcate,
Ducând povara umbrei venerate,
Imperceptibil gust amar de slugă...

Vin magii albi, deschid hotarul lunii.
Rostogolit spre neființă, unde
Un hău înghite patima furtunii,

Ai vrea sa fugi, dar te supui minciunii.
Iar ei, ecou adânc ce te pătrunde
Se pierd în nopțile precum tăciunii.