agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-10-30 | [This text should be read in romana] |
draga mea
voi porni la noapte. voi porni noaptea pentru că drumurile sunt libere și nu trebuie să povestesc oamenilor cum am învins dependența și disperarea. dependența și scorbutul tăcerea și tremurul negru. voi porni noaptea ca să ajung la ora cînd vorbești în somn. îmi voi lăsa papucii la ușă ca o felie de pîine pentru cîinele credincios care mi-a fost drumul. cîinele cu urechi mari care ascultă numai de mine. vom vorbi în somn ca o libelulă vei sta pe spinarea mea și-mi vei lipăi seva. voi lăsa în urmă orașul acesta cu abatoarele lui în care tații sunt dezinfectați cu alcool și făcuți să strălucească. acum știu. tatăl meu și-a înghițit limba. și-a înghițit limba înainte ca ea să crească mai mare decît trupul să iasă din carne și să vorbească despre neputința lui. înainte de asta voi lăsa cu limbă de moarte. femeilor cu părul roșu femeilor cu părul creț femeilor cu fața rotundă să nu li se întîmple nimic rău. ah răul acesta vine tîrîș ca un cîine de argint face sluj la picioarele tale și nu mai pleacă. mi-am pus în rucsac șosete pentru fiecare zi din săptămînă sticluțe de sînge parfumul meu patricks. ioana îmi spune tot timpul cum e vremea. dacă bate vîntul ori moartea dacă e soare ori dacă apele sunt umflate. îmi întind mîinile ca niște frunze de bambus bărbații cresc la umbra mea cu fiecare pas mă fac uriaș din oasele mele se încropesc cele mai plutitoare bărci de salvare. uneori inima mea supurează. atunci pe străzi curg rîuri de lichid maroniu femeile își scaldă pruncii pielea lor se întărește devine impenetrabilă. cum altfel decît scăldat în puroiul celui care primește în vintre disperarea și lupta cum altfel decît scăldat în liniștea celui cu vintre de fier să-ți găsești liniștea. și mamele simt lucrul acesta scobesc în mine desprind fierul și ranforsează pieptul copiilor. draga mea voi porni. ca cea mai mare locomotivă construită vreodată. voi lăsa în urmă orașul de mahon albinele africane și toate lucrurile care mi-au făcut rău. ah răul acesta care vine semeț ca un om care știe ce vrea și în scurt timp rămîne cel mai bun prieten al tău. carnea mea e uscată acum. e sărată și rezistentă. * mă așez în genunchi și mă rog. pentru ligamente puternice și haine groase. pentru liniște. las în urmă duhoarea parcului zoologic și a episcopiei oamenii scîlciați ca niște șoșoni uzați cuiburile de rigips ale emigranților. plouă cu pene și solzi cu gheare de pui orașul acesta e mai împuțit decît orice moarte. mănînc pe ascuns mă pregătesc. mănînc pe ascuns. voi porni noaptea ca să ajung la ora cînd vorbești în somn. mă pregătesc. * înainte de asta voi lăsa cu limbă de moarte. femeilor cu sînii sterpi femeilor cu sînii plini femeilor cu sînii care se rotesc după soare să nu li se întîmple nimic rău. le voi ascunde în vintre voi pune acvile să le păzească. lumina ciugulește orbitele de-acolo își trage forța ca o pajură uriașă. voi porni noaptea ca să ajung la ora cînd vorbești în somn. carnea mea e bună acum. e sărată și rezistentă.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy