Eu, plictisit și aroma cafelei.
Copacul din care au căzut frunzele mătură aerul din fața ferestrei
Și vocile înghițite ale colecționarilor de fier vechi: "fiareeeempăăăr".
Îmi amintesc o plimbare în satul natal, prin livada cu pruni
Când plângeam răgușit să m-audă părinții
Numai și numai pentru a le spune cu un ceas mai târziu
Că aflasem din vis că sunt unic,
Benefic pământului, vecinilor, lumii...
Un copil care avea să ajungă departe
De casă!