mi-e frică
de cearșaful alb
așezat la căpătâiul patului
îmi aduce aminte
de cearșaful bunicii
cu miros de camfor
așezat
la fel
până într-o zi
când am văzut-o înfășurată
cu el
era prea târziu
pleca aproape de pământ
din sânul soarelui ieșeau lacrimi
inundând cuvintele nerostite
de bunicu
plecat și el
în primăvara seacă a anului trecut
de-atunci
mi-e frică de lucrurile din jur
văd umbre și
spații înguste
multe spații înguste multe umbre
și același cearșaf alb
lipit de pielea
persecutată de sudoare
vreau să-l îndepărtez
dar nu pot

cearșaful mi s-a lipit de trup...