Îmi amintesc că existau clipe când
În loc de rugină pe buze aveam miere.
Și de încerc s-o ating,s-o cuprind,
Clipa din urmă se șterge sau piere.
Mă mângâi cu mâna pe cuvinte
Realizând că nu constat cum dispar.
Învăluite de boală și sentințe
Durerile trec, armurile sapă avar!
Beau cu cana pătată de vieți căpcăune
Suc de imbecilitate amestecată cu vin.
Sughit fiecare înghițitură ce se zbate
În neștiință, dăruindu-mi sămânța de spin.
Cuprinzând bătrânețea în palme
Plâng inutil și-o azvârl. Sunt tânără încă.
Oglinda se sparge de atâta sluțenie absolută,
Căci a fi om nu știu cum și să fiu vie mi-e frică…