M-am rătăcit, la fel ca prima dată,
Prin pajiștea de nea a veșniciei
Pe-un gând alunecând. Iar bucuriei
Formă i-a dat, fereastra pomădată.

Am șters o ghețișoară și-am privit
Prin geamul alb, hotar spre Moș Crăciun.
Întâi am vrut o vorbă să îi spun,
Dar m-am oprit, văzându-l ațipit.

Cu chipul luminat ca de o poznă,
Cu barba spumă, peste piept lăsată,
În jur cutii, păpuși și ciocolată,
Aprinsă pipa, risipea miroznă.

Renii cuminți își rumegau tăcerea,
Piticii adormiseră trudiți
Pe preșuri, care-unde risipiți,
Știind că-n daruri germina plăcerea.

Mi-a fost de-ajuns o clipă să privesc,
Tablou în care liniștea-i stăpână,
Cu pătura aflată la-ndemână,
Genunchii m-am gândit să-i învelesc.

Povestea mea despre ”a fost odată ...”
Adoarme năzdrăvanii nepoței.
Vor auzi prin vise clopoței,
La fel ca mine, poate, altă dată.