Strivit de gheață, lacul dormitează
Și în adâncu-i umbre picotesc,
Spre maluri trestii, ajutor cerșesc,
Căldurii risipite de amiază.

Le frânge vântul stând încătușate
Cu taliile-n pojghiți prizoniere,
Sau ciorile eterne vivandiere,
Când aripi bat pe ele așezate.

Dorindu-și libertatea parcă plâng,
Imploră astrul cu o plecăciune,
El le zâmbește, candid și apune,
În urmă iar, cătușele se strâng.