Clipa destinată mie pentru a gândi imaginar
Se distruge fără vlagă ca un vagabond hoinar.
Viața mea e ca o clipă risipită in zadar
Dacă sunt mereu același și rămân elementar.

Către stelele ce cred că au fost sau că mai sunt
Îmi exprim recunoștința că nu sunt tot pe Pământ.
Se îndreaptă către Terra dar se ofilesc pe drum
Cum mă-ndrept eu către moarte dar cu gândul de acum.

Risipit va fi Pământul peste un minut sau două
Rămânând doar găuri negre către-un Univers sau nouă.
Infinit va fi un negru peste tot ce te-nconjoară
Iar lumina salvatoare va rămâne tot hoinară.