sufletul meu
îți cauți împlinirea
toate-s trecătoare
pământul este o mărgică albastră
legată de un fir de mătase, îți închipui
un fir doar să susțină
atâta greutate și frumusețe
câte nu-ți dorești
lupta aprigă duci
însă la sfârșitul vieții
nimic nu-ți este permis să iei cu tine
din ceea ce ai vrea
doar iubirea
și dacă sentimentul acesta înălțător
nu te-a încercat
trecându-te prin foc și sabie
degeaba au fost toate
privește-te și dă-ți seama cât valorezi
pentru cine e deschis cerul
slobozește uneori rouă, ploi sau zăpezi
de ce pământul e plin de frumusețe
plante, animale și păsări
cui cântă pădurile
apele, munții și vântul
geme pământul
în adâncul lui preaplin de bogățiile
ascunse încă ochiului tău
apele de mulțimea viețuitoarelor
ce nu le-ai aflat nume
cerul de roiurile de stele și planete
de existența cărora tu încă nu știi
mai mult decât toate
îți este dat să-ți petreci viața
într-un trup stricăcios
ce va fi dat țărânii
la vremea hotărâtă
pentru ce lumina ochilor mei, spui tu
dacă nu mă pot bucura o veșnicie de ele
de ce după toată lupta
ce o duc cu mine însumi
și cu toate ale zilelor și nopților
sunt obligat să-mi las trupul, vremelnic locaș
hrană viermilor

când timp nu va mai fi
iubirea va lua
ce e al ei, din tine
iată taina