a se lua o noapte de iarnă și a se amesteca în ceainicul visului cu:
o grădină în care creșteau nu mere, ci roșii de aur
niște bunici din care: unul cu astm, care curăța mereu coaja piersicilor
celălalt bolnav de inimă, cărând mereu lemne pentru focul din sobă
și bunicile
trebăluind prin casă, prin curte
iar în urma lor:
mama tata
trenurile din vacanța de vară
o apă de trecut, un deal de urcat
apoi noi
dintr-o poză zimțată în sepia
agățați de alte tablouri mai importante
cum ar fi:
o grădină o casă o bunică rămasă singură după moartea bunicului
apoi
încă o bunică rămasă singură după moartea bunicului
apoi eu
rămasă singură după moartea bunicii
apoi cuvintele bunicii rămase singure în poarta casei din deal
și toate borcanele cu dulceață de cireșe amare
ascunse în cămara bunicii
dintr-o iarnă în care ea nu le-a mai deschis pentru nimeni
cine să mai vrea dulceață? cine, bunică, cine?

a lua, așa, câțiva oameni, vii sau transparenți, a-i așeza lângă tine
fiecare în parte, fiecare cu ale lui, în parte, lângă tine,
apoi
a simți lângă care din ei poți trece, așa, o viață, două
tu însuți
precum lângă El,
Jesus, tu însuți