te hrănești prin spărturile subțiri ale viselor
ca o pasăre colibri cu ciocul fin
de-aș trage perdeaua ai fi mereu acolo în imponderabilitate
încălzindu-ți mâinile la o floare roșie necunoscută

acum voi crea confuzie în randul celor care rotesc nasturi
atunci când evită să ți se uite în ochi
Buna făcea noduri cu iglița când ningea afară
să uite că îngheață vitele pentru c-așa le-a fost norocul

Mai nou crește un castan din măsuța de cafea
exact în locul în care ți-ai odihnit mâna
mă tem să duc ceașca la buze să nu sară delfini prin aerul albastru
în care ne rotim amândoi cu gleznele agățate

mai nou ascult câmpia cum vibrează în jurul stâlpilor de telegraf
de parcă se-apropie primăvara într-o basculantă cu șepci colorate
lângă tine am simțit mereu că mă înalț
cu un mănunchi de baloane în mână
Trăiesc într-un trup fără acustică sau nu trece nimeni

Buna mai ofta "viață, viață cusută cu ață"
când îmi freca genunchiul cu sare să stea inima rănii
ea culegea cu mâna stelele necoapte
așa am aflat că strălucesc doar la ceafă, fiindcă sus
nu stă nimeni cu fața spre noi

mă recunoști întotdeauna după mers
șchiopătez ușor de piciorul stâng
ceva din mine și-a găsit în sfârșit liniștea
atingând mai ușor pământul