camera ei mirosea a vanilie și mandarine, era o zi de octombrie negru,
am intrat și mi-am scos haina de pe mine aruncând-o cu un gest lejer,
ea se descălța și aveam impresia că relieful devine papuci de casă moi,

între timp… vorbea cu mine, - pe ce parte a patului îți place să dormi?

am auzit întrebarea, venea parcă din amestecul acela amplu de căldură
cu intonație simplă, trebuia să-i spun că m-aș dezinventa lângă tristețea
acelei simplități, dar am privit pe fereastră, nu era un view deosebit,
un gard lângă un zid, oameni care treceau liberi prin viață, unii cu sacoșe,

și cine crede că gardul vrea să despartă? și cine cumpără zidul gata făcut?

pe cer stoluri mari survolau interesele tuturor camerelor din cămin,
cu ce i-ar ajuta pe oameni dacă s-ar privi fără să se atingă? i-am zis
îndreptându-mă spre raftul cu beletristică…a,
cărțile ordonate nu jignesc pe inculți, știai?ea a zâmbit,
s-a apropiat de mine cu mobilul ei în mână și mi-a citit un sms:

- îngheț. mă gândesc la tine. abia aștept să te văd. am multe să-ți spun.

nu mai știu ce mi-aș fi dorit să tac, - te confund cu lipsa mea de orgoliu,
azi am trăit mai mult decât cuvintele mele, erau vorbe, doar litere aliniate…

- îmi place să dorm pe partea fericită a patului, am spus exact la mijlocul
primului sărut.