M-am întors
cu obrajii plânși...
de ploaie.
Știi? ...
Parcul și-a muiat crengile
în sufletul meu.
ÃŽn urma mea,
rămân crengile ude.
Eu,
cu fața doar spre ieșire,
o față de lumină,
palidă ca lumina lunii,
răsfrântă în mine!
Fața mea plânsă,
picurată,
cu suflet de amintiri
de azi pentru mâine!