a înghițit apa toată cu mine în ea lăsând
o coadă din mine ca un trotuar ca o sirenă pe care se plimbă
zburătoare cu plete căzute
halou hublou
și nu știu care dragoste e mai mare decât aripa asta
de sub mine

decât apa care nu se mai termină în sărut
în vizuina închisă prin măruntaie
fără legănare pe mijlocul limbii zăcând întinsă
vai râul care ne schimbă culoarea ochilor și splina și ruta
psihopompă
căci dragostea când se aruncă cu trupul
între aceste atele
e posibil să cunoască ursita precum
sfârșitul copilăriei poate veni cu o pălărie de paie
pe vârful capului prea mare

nu putem vorbi de valuri sau de poduri
de parcă această meserie a barcagiilor se numește
trecere

vântul trecător de seară nu ar avea vâsle doar ciorchini
de ochi (insul acela mascat din merv, hakim)
o burtă de chit și câteva frunze de lasat prin praf
dar vede din toate parțile
martor
sărman
clarvoyant

(aici apare o ramă mare în care sunt așeazate toate lucrurile
pe un grătar deasupra apei din
batalionul disciplinar)


dar lichidul e al somnului doar o firavă pleoapă
desparte toate oasele și dă o viorie îmbrăcăminte și cânt
de parcă unsul scrisorilor cu limba și trimiterea lor
cât mai departe
ar fi avut un efect asupra salivei
iar azi sărbătorim toate amintirile care se otrăvesc
atât timp cât mai avem în aceste coji
umedul trupului

întoarce spatele și latră cât te ține înșiruirea coloanei
(beyond the realms of death)
e o farsă e un chef de familie sau o sindrofie
nu-mi dați atenție
doar trec apa și o beau
e doar o glumă mitologică e doar o moarte