nu-mi cresc cuvintele așa cum aș vrea
se rostogolesc prin ceață, ea cîntă și eu privesc
pe chipul tău un singur semn
am distrus demult partea aceea a creierului unde toate au sens
în mine acum, doar sarea crește constant
îi simt gustul pe mîini pe pleoape
cristalelele ei îmi îngheață ferestrele

nu-ți mai citesc semințele
ploaia rodește minotauri și nici o Ariadnă în jur
dau muzica tare mai tare e bine așa singurătatea pare comună
frica e aproape îmi învălui mintea cu ea
aștept să văd din care ușă deschisă va țîșni întunericul
mă voi desface să-l primesc
să-l strîng în cârje
pentru mîine.