agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2254 .



La noapte
poetry [ ]
vor veni să te ucidă umbrele Lunii

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Bott ]

2008-03-09  | [This text should be read in romana]    | 



O, inimă, cuprinsă de frica de lumină,
ce duci tăcut pe umeri catafalcul serii,
se-aud lacrimile-amare picând în țărână,
se-aud plângând îngerii atmosferei.
Simți gemetele adânci ale Terrei
cum prind în sângele tău rădăcină,
cum ți se coagulează în vână,
o, inimă, cuprinsă de flăcări de lumină,
ce duci tăcut pe umeri catafalcul serii…
Mă uit la tine astăzi și te văd
o lacrimă rostogolindu-se pe-o cruce
cu anonime cearcăne palori,
în adâncu-ți întrevăd un cimitir
de nalte cruci înfipte-n visători.
Cenușa celor tineri îți foșnește-n gând,
în ochii tăi mai putrezește-o oază.
Ah urlătoare-n tine, câinii asmuțind,
umbra sinucigașului fumează,
O, inimă-ncolțită de-o haită de tristeți,
ce bați în clopotele cărnii
turbată de durere.




Un ochi săpat în stânca osului frontal
de privirile răstignite pe piscuri cărunte,
te rostogolește pe tine zilnic în aval
pe străzile matnale de pe un munte
de cărți, hârtii și dicționare,
solemn coboară treptele întunecării
cu o stea căzătoare în frunte,
electrizând pădurea de stâlpi ai răbdării
cu priviri fulgerătoare,
săgetând nebuni și fiare,
către sine te apropie-ncet ca niște magneți
cu sprâncene arcuite, cu o ploaie de săgeți…

Și pictat de ploi pe dinăuntru,
de-amurguri tatuat c-o gheară,
cavalere-al vântului neutru,
urci în tramvaiul cel de seară.
Satisfaci obsesiile firii solitare,
pornești în neoromantică peregrinare.

Pe cartierele suburbiei nocturne
răsar câmpii pe care înfloresc doar umbre,
crematorii cu cenușa zilelor sumbre
sedimentându-se prin miile de urne.
Navigând pe plânsetul Lui (când afară plouă),
pe lacrimile celor duși (când pășești prin rouă),
contempli cum plutesc deasupra lumii Fregatele Tristeții,
turnurile de fildeș în care s-au refugiat poeții,
umbrele cu umbréle - efemera colectivitate,
impermeabilele-naripate de pustietate...

-Tâmpla ta violată de nesomn, naște monștri și avortoni,
Avortonii visului tău își pun la tâmple pistoale, -
se aud tăifăsuind în ultima stație de metrou
două spectre locuite de nevroze infernale.
Se aude aurul murdar foșnind în subteranele societății,
muritorul de foame izbindu-se cu capul de toți pereții,
rugăciunile lui nimeni izbucnind de sub interioarele ruine,
izvorul pustiitor al unui ocean de vaiere și de suspine...
Sătul de discursuri, muritorul de foame se culcă pe o ureche.
Își frânge aripile de umbra ta în cădere un kamikaze (liliacul orb)
și vezi cum roiurile de tăuni-himere din azurul venei lent sângele îți sorb.
Deasupra creștetului tău, azi-noapte, și-a ridicat tăcerea schit
din strigătoare graiuri ale morților care-n tine au murit
(suiciduri prin visare, strigări din leagăn decapitate,-
scrise cu litere albe în cărțile de identitate).
Se înalță lumini, prostituându-se, către zenit,
umbrindu-ți aura ruginită, o, Werther obosit...
Călăuzele-astre din firmament te alungă
către o pierzanie lungă, pierzanie lungă...

Biciuit de ploaie înăuntru,
surâzi amar pe dinafară,
cavalere-al vântului neutru,
urci în troleul cel de seară.
Satisfaci capriciile naturii precare,
pornești în neoromantică peregrinare...

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!